Revederea...

Intr-o staţie de autobuz:

-Oare nu mai ştiu ce este viaţa  …..? Acea cursă nu se  mai sfârşeşte ?

-Care cursă ?

-Acea cursă  !

-Despre ce vorbeşti ?

-Despre viaţă !

-Care viaţă ?

-Cea reală !

-Cea în care trăim? Nu e o cursă...e o simplă aventură.

-Prosti ! Nu-i o simplă călătorie e o cursă plină de obstacole, una cu un sfarşit tragic de fiecare dată ... Aveam o prietenă care la 16 ani şi-a pus capăt zilelor şi cînd am aflat ca plănuieşte aşa ceva am întrebat-o de ce vrea să facă asta şi mai exact de ce la 16 ani ,răspunsul ei m-a pus pe gânduri şi a sunat cam asa “You get 16 years of  having a good time and than 60 running away from death? “   şi astea au fost ultimele cuvinte din viaţa ei, a murit in acea dupamasă într-un acident de maşină şi ciudat nici macar nu a fost ea vinovată soarta (în caz că există ) a decis pentru ea şi nu i-a acordat acea şansă  de a alege...

-Viaţa e ciudată ...

-Ce crezi depsre a ta ?

-Cred că duc o viaţă “roz”, e plină de fericire şi tati şi mami îmi sunt alături mereu>:D<

-Caţi ani ziceai că ai ?

-Doar 13 ...

-Eşti tânără mai ai de mâncat.Pe la 17 ani încep problemele începi să uraşti tot ce acum iueşti şi îti doreşti o noua identitate iar la 20 vrei să se terine tot ... să scapi din cursă să te opreşti să poti să respiri dar nu mai ai cum ...

-De ce eşti aşa cinică ? Mama ta nu te-a ajutat să treci peste probleme, să te opreşti din acea cursă nebună ?

-Nu am mama de la 5 ani , şi  tată.. Ei bine nu am nici tată.

-Adică eşti orfană?

-Da !

-Unde ai crescut ?

-În orfelinat ...locul unde aparent copii nu au viitor ,  unde viaţa e grea , acolo unde lumea se luptă zi de zi să trăiască şi acolo unde înveţi ce e viaţa înainte să înveţi să mergi .

-Aşa-i viaţa e cuidată şi nedreaptă

-(am ramas surprinsa )

-Am citit odată ceva scris de Oscar Wiled si suna cam aşa “ Să îţi pierzi un părinte poate fi privit ca un ghinion dar să îi pierzi pe amandoi e simplă nepăsare.” şi dupa mine a cam zis ce era important...

(Am rămas blocată efectiv nu ştiam ce să răspund aveam în faţa un abis unul macabru cu o fetiţă de 13 ani care privea viaţa cu nişte ochi  maturi şi pur şi simplu nu îmi puteam explica cum?Cum  reuşea să-mi dea acea impresie când tocmai admisese că a fost crescută în puf ..)

-Şi ce crezi despre cei care îşi decid singuri soarta ? (era singura întrebare  care în acel moment  mi-a venit în minte )

-Nu cred nimic, sunt nişte laşi nu îşi pot înfrunta problemele şi fug prefer să renunţe la viaţă şi să treacă în altă lume (în caz că asta există ) decat să îşi stoarcă creierii să găsesca o rezolvare .

-Cinic dar frumos, am rămas făra cuvinte o fetiţă de 13 ani îmi întorcea lumea pe dos şi asta doar în 5 minute, într-o staţie de autobuz  ... avea atîta maturitate în ea dar şi atâta putere de cunoaştre avea toate calităţiile necesare  ca să devină o mamă bună o adolescentă model asta daca nu avea să se piardă undeva în umbra, în lumea aceea plina de ispite  ...

                                    10 ani mai târziu

Eram în aceiaşi staţie de autobuz de data aceasta aveam  27 de ani şi aşteptam acelaşi autobuz care avea să mă ajute să ajung la familia mea în partea de Est a oraşului. Era aglomeraţie dar o fata apropiată de vârsta mea ma luat  de brat m-a tras într-un loc mai liniştit şi ma salutat

-Bună!

-Bună, nu te supara dar chiar nu stiu dacă ne cunoaştem ?

-Ba da ne cunoaştem ,mi-ai pus acum 10 ani nişte întrebări despre viaţa şi mi-ai povestit depre familia ta şi despre acea prietenă (cu o expresie blândă şi cu puţină părere de rău dar şi cu admiraţie totodată)

-Aaa!.... îmi amintesc aveai 13 ani şi mi-ai spulberat toata concepţia despre viaţa şi moarte în numai  5 minute ...

-Serios, aşa a fost ?Nu mi s-a părut aşa ...Nu am avut niciodată ocazia să te întreb care este numele tău , al meu e Kate

-Al meu e Jane

-Încântată

-Ţi-ai schimbat părerea despre viaţă ?

-Da s-a întâmplat cu 3 zile după ce te-am cunoscut ...

-Şi mai exact cum s-a întâmplat , chiar am avut puterea aceasta de a-ţi schimba gândirea ?

-Nu si da , părinţi mei au murit în acident de maşina şi am terminat prin a ajunge la un orfelinat , timp în care aveam în cap cuvintele tale “...locul unde copii aparent nu au viitor ,  unde viaţa e grea , acolo unde lumea se luptă zi de zi să trăiască şi acolo unde înveţi ce e viata înainte să înveţi să mergi”

-Oh... îmi pare rău să aud asta ...

-Nu îţi fă griji, sincer nu o duc prea rău , de fapt m-am căsătorit şi am o fică o cheamă Ann şi are 3 ani .

-Felicitări

-Văd că şi tu astepţi un copilaş...

-De fapt îl aştept pe al doilea mai am un băieţel de 3 ani .

-Felicitări ....

-Mulţumesc!

Şi aşa am plecat impreuna spre partea de Est a oraşulu pălăvrăgind despre lucruri mărunte şi neânsemnate dar dându-ne seama că viaţa noastră e cât se poate de  identică şi în acel moment aveam în cap un singur lucru ....copii mei şi siguranţa lor ...