El , eu şi ele ....

 “Geniul  este acel « eu » care a aflat ca exista  in noi ceva mai adanc decat noi insine . Este eul care si-a gasit sinele”

          În adâncul sufletului fiecare îşi cunoaşte slăbiciunile sau defectele, dar ele nu ies mereu la suprafaţă. Lumea din jur e schimbătoare la fel şi noi. Un om se schimbă de la o secundă la alta şi la fel şi vremea. Totate sunt legate ca într-un fel de reţea. E ca atunci când ai o problemă care sti că dacă nu o rezolvi îţi va aduce viaţa la un impas major, iar rezovarea acesteia e undeva într-o ceaţa densă şi deşi tu eşti constient că  nu ai nici o sansă să o găseşti continui să te alimentezi cu simple iluzii. Îţi repeţi încontinu că: dacă liftul a căzut mai sunt scări şi că urmând scările poţi trece şi de acel hop . Ei bine... nu prea e aşa. Acel hop nu se va rezolva de la sine, iar acele probleme nu o să dispară orcât de mult ţi-ai dori asta...  Şi nici portiţa  prin care să fugi şi să laşi totul în urmă nu o poţi creea, nu există acea luminiţă de la capătul tunelului tot ce există sunt doar speranţe deşarte.

Doar o zi ....

             De câte ori te-ai simţit singur pe lume? Parcă nimeni şi nimic nu are legătură cu tine, nici simplele persoane care trec zi de zi pe lângă tine prin parc, prin cafelele peste tot, dar tu nu poţi distinge o figură cunoscută sau o amintire de mult uitată ... De câte ori ai vrea să te închizi între 4 pereţi şi să dormi, să uiţi de tine, de lume, de problemele cu care te lupţi zi de zi (în zadar)?... De multe ori singurătatea e cea ce ne dorim,  dar de cele mai multe ori singuratatea e şi cea care ne omoară încetul cu încetul, înainte să realizăm că e prea târziu  ... liniştea deplină, liniştea apasatoare , cei patru  pereţi si un ABIS ...

Scoala...

          
             Hmm.. Începând un nou semestru  m-am gandit să încerc să descriu ce înseamnă şcoala pentru mine... deşi nu ştiu daca îmi doresc asta cu adevarat deoarece timpul liber e prea preţios ca să mai vorbesc şi de scoală… dar fie nu mă pot abţine să nu îi critic pe profi sau să nu va aduc la cunoştinţă viaţa de elev. Zi de zi aud în autobuz sau pe stradă părinţi care vorbesc între ei :
  - “ Vai eu nu ştiu ce mai învaţă copii aştia în ziua de azi. Nu mai fac deloc şcoală. Ba nu vine profu ba chiulesc ei” .
  - “Da să ști toată ziua stă și fiul meu pe calculator. Îmi tot zice că face proiecte dar să fim serioase numa noi știm ca ei stau pe mess. Parcă și-au pierdut mințile.”
 - “Da să ști, și profii au de la noi așteptări... dacă ei  nu îi formează...”

              Cam ăsta e subiectul “bârfei” , printre părinti. Dar oare de ce nu se pot abține? Nu am găsit răspuns și nici nu voi găsi vreodată. Toată viața m-am întrebat cum e să fi părinte dar nu cred că voi afla prea curând. Viața de elev s-a redus drastic la viața plină de termene limită sau de lucrări cu note sub 8 chiar dacă scri totul din caiet, dar macar privește partea bună profesorul iți zice că începi să te ridici și că într-un fel miraculos materia lui devine scopul principal al existentei tale . Şi pentru ce? Pentru o frică puerilă ? Pentru că vrei să demonstrezi cuiva ce ai învăţat că şti ce înseamnă “Hyperion” sau “Odă (în metru antic)”? Cine te va întreba în viata de faimoasa opera scrisă în 9 ani, de acea moarte poetică, de acel geniu uitat de lume sau de “mititelul” din operă? Ei bine nimeni dar tu vei trăi şi vei muri cu mândria că ai învățat odată de marele Eminescu sau de Caragiale? Adevărul e că noi facem mult şi fără rost dar nimeni nu stă să se întrebe oare chiar trebuie să învețe proşti ăştia indolenţi toate astea? Îi ajuta cu ceva?

         …

Iubire adevărată...

Azi nu o să vorbesc despre ceva trist sumbru sau morbid. Azi o să vorbesc despre fericire despre arta de a iubi şi despre curajul de aţi “dărui” viaţa jumătăţii tale. O să te întrebi ce ma mai apucat acum? De ce această schimbare de stil şi probabil o să zici “ sigur s-a îndrăgostit!” . Hmm ... da eşti pe aproape, m-am îndragostit dar asta acum 6 luni...Cum s-a întâmplat asta ? De cine m-am îndrăgostit ? Ştiu doar persoanele care mă cunosc cu adevărat şi  nu am de gand să vă zic. În schimb am de gând să vă dezvălui acele sentimente să vă descriu acele clipe în care pur şi simplu simt că plutesc şi am să fac acest lucru printr-o serie de întrebări şi posibile răspunsuri ....

            Cine sunt defapt ?

            Ce e dragostea defapt ?

            Ea chiar exista ?

-Sunt o simplă adolescentă ca marea majoritate dintre voi, în schimb eu văd lumea din jur puţin diferit şi asta datorită pasiunii mele, fotografia. Deşi nu am prea multe poze postate pe blog persoanele dragi mie stiu acest lucru .Viaţa printr-un obiectiv e diferită de cea pe care o vedem zi de zi .o să vă întrebaţi în ce sens diferită? E lumea pe care vreau eu să o creez pot să scot în evidenţă tot ce doresc de la o simplă furnică la un bloc, pot modela, pot recreea sau pot da importanţă unui lucru nesemnificativ. Ce legătură are asta cu fericirea mea sau cu iubirea? ...Are legătură ... Prin obiectiv lumea e mai docilă mai usor de înfruntat pentru că este lumea creată de mine imortalizată de mine .. Eu reprezint creeatorul lumii mele şi nimeni nu poate schimba nimic în ea fără voinţa mea.

          Există viaţă perfectă?

-Da este cea pe care tu ţi-o creezi, cea în care nu laşi să pătrundă ură, nedreptate, sau invidie... Dar să revenim la dragoste. Nu degeaba se zice că dragostea crează acei fluturi în stomac, nu degeaba se zice că eşti cu capul în nori în momentul în care iubieşti. Dar oare de ce aceste metafore? De ce nu altele? De ce cu capul în nori sau de ce se zice că avem fluturii în stomac? Simplu, pentru că norul reprezintă infinitul, locul unde nimic nu e sigur dar unde e linişte mereu, unde e pace şi unde lumea e altfel, e diferită ... Cât despre flturi în stomac, sunt acele momente în care simţi că îţi iei zborul, când neliniştea dinaintea întâlnirii îşi face simţită prezenţa şi când te întrebi clipă de clipă cum va fi? Cât va dura? Sau dacă te va plăcea? Dar oare lucrurile astea au măcar putină importanţă? De ce trebuie să ne îndrăgostim? ... Părerea mea este ca oricât ai vrea să dispari din calea dragostei nu vei putea niciodată, pentru că ea reprezintă totul. Reprezintă durerea, singurătatea, sentimentul de plutire, aerul , pământul , soarele ,norii este însăşi universul ...

Oare e posibil să ajungi să iubesti pe cineva în aşa măsură încăt să îl pui deasupra orcărei altei priorităţi şi să devină el însăşi prioritatea ta numărul unu?

- Da e posibil să ajungi să iubeşti în aşa măsură tot ce trebuie să faci este să priveşti cu atenţie persoana aceea, să observi câtă iubire îţi poate oferi şi să laşi fiecare lucru mărunt să îţi umple inima de fericire.

Cât de mult poate influenţa un sărut sau o atingere iubirea?

- Ei bine extrem de mult. Atunci când eşti bolnav sau te doare ceva o îmbrăţişare de la persoana iubită poate însemna o alinare a durerii în mod sigur cel bolnav va zice “Nu sunt singur/ă, el/ea e cu mine, deci nu are de ce să îmi fie frică”. În monentul în care trebuie să prezinţi un proiect sau un spectacol şi printre spectatori se află persoana iubită acest lucru te poate calma, o simplă clipire din partea acesteia îţi poate spune “Stai liniştit/ă e totul bine, o să treci şi peste asta”  şi atunci tu te poţi gândi “ Ce bine că e lângă mine”

 Persoana iubită te place doar în mometele de glorie? Doar atunci când arăţi extrem de bine şi când eşti “sub lumina reflectoarelor”?

- Părerea mea este că dacă întradevăr iubeşti pe cineva atunci nu are importanţă cum arată sau cât de jalnic este în anumite momente. Iubirea presupune sprijin constant şi grijă permanentă nu poţi iubi doar mometele de glorie trebuie să iubieşti orice clipă ca să poţi spune că iubeşti cu adevărat.

Dacă persoana iubită de tine nu îţi răspunde la iubire se mai poate vorbi de iubire adevarată?

- Depinde de felul în care iubeşti. Da este o iubire neimpărtăşită una tristă dar placută pentru că trăieşti cu acea speranţă “poate că mâine se va schimba ceva” şi atunci situaţia devine mai uşor de suportat.

 Ai iubit vreodată cu adevărat?

- Da o singură dată şi încă iubesc din acel moment şi ştiu sigur că voi iubi pe veci. Este acel sentiment de siguranţă, de încredere care mil lasă acea persoană clipă de clipă, sunt acele momente în care împărtăşeşti totul de la un simplu oftat la o veste măreaţă. Este atunci când încetezi să mai zici “eu am făcut aia” sau “eu merg acolo” şi începi să zici “noi mergem acolo”; “ noi facem asta” şi atunci tot ce contează cel mai mult este că nu mai eşti singur că ai pe cineva cu adevărat lângă tine şi că orice s-ar întâmpla acea persoană v-a trăi pentru tine şi îţi va spune clipă de clipă “ Draga mea /dragul meu nu mai eşti singur/ă” ...

O altă idee ....

              Căutam ceva legat de psihologia vieţii când am dat peste acest citat. Pe mine m-a pus pe gânduri şi m-am gândit să îl împart cu voi poate vă poate ajuta într-un fel sau altul...
               "Viaţa e la fel ca urcatul pe munte: nu trebuie să te uiţi înapoi, rişti să te ia ameţeala. Trebuie să mergi înainte, înainte, înainte…fără să-ţi pară rău de ce ai lăsat în urmă, pentru că, dacă a ramas în urmă, înseamna că nu voia să te însotească în călătoria ta. Dar ţi-a folosit şi acea bucată de stâncă pe care nu o mai poţi vedea, te-a făcut să înţelegi, ţi-a dat elan."

Ranile …

Îţi mai aduci aminte?

Poate că aşa se redeschide o rană sau mai bine zis o cicatrice pentru că ele răman în locul rănilor deschise odată de anumite lovituri din diferite părţi .. Ce sunt rănile? De ce le avem? De ce le provocăm?

La aceste întrebări nu cred că există răspunsuri. Le facem petru că suntem oameni .Pentru că e firesc să răneşti şi pentru că mulţi rănesc doar pentru a se apăra ...am fost într-un loc liniştit parcă rupt de lume, unde nu mai există nici ură nici bunătate nici viaţă nu e nimic doar un ceas care bate din jumătate în jumătate de oră şi nişte simple pietre care stau şi ascultă acel ceas ...Îţi sună cunoscută descrierea “sumbră” pentru uni sau relaxantă şi sigură pentru alţi? Da, e vorba de un cimitir unul mic,parcă uitat de lume, înconjurat de natură ,un loc unde e mereu linişte şi pace, un loc fără sentimente şi un loc unde te poţi deconecta de la toate problemele ...Pentru mine e unicul loc unde îmi pot aduna gandurile pune cap la cap. Da ştiu vă sună a stil emo , nu chiar nu e aşa nu vreau să îmi tai venele şi nici să îmi arunc creierii în aer, tot ce vreau e linişte... Vreau să dispară războaiele să nu mai fie  acea criză economică pe care o trăim de o viaţă .... Vreau să fie iar acea lume docilă lipsită de greutăţile care provoacă răni adanci şi apoi odată cu vremea cicatrici mari ...

           În ceea ce priveşte “rănile” sufleteşti , pe ele nu poţi pur şi simplu să torni niste apă distilată şi să sufli ca să se cicatrizeze, nu exista nici o operaţie care să le repare tot ce trebuie să faci este să accepţi şi să trăieşti aşa... sau sa te laşi bătut

O simpla durere?

Stăteam în faţa semineului unde lemnele ardeau mocnit,  iar eu , mă gândeam ….mă gândeam la tine, mă gandeam la noi …. Stăteam şi mă uitam la poza de pe noptieră …poaza cu noi doi .. o poză banală  şi totuşi o poză care însemna totul . Mă gândeam la cât de mult mi-aş dori să fi lângă mine .Să mă iei în braţe să îmi spui că nimeni nu o să ne despartă şi că viaţa e doar o joacă , ca e uşoară ca un fulg şi lipsită de probleme , dar…nu a fost aşa. Tu nu erai acolo în locul tău era doar umbra ta, în locul  trupului tău moale era doar aşternutu aspru şi tare, în locul răsuflării tale calde era doar aerul rece şi crud…Ce n-aş fi dat pentru o clipă de iubire doar o clipă …să te am acolo în faţa mea să îmi şopteşti că totul “ va fi  bine “... Dar tu nu erai acolo . Şi te visam , te visam cu alta, visam cum îi mângâi părul şi îi săruţi buzele şi pentru ce? Pentru o noapte de iubire? Pentru o noapte de pasiune ai renunţat la mine? La magia dintre noi? ...Eram sigură şi mă gândeam... mă întrebam dacă speraţa poate să mă salveze, dacă dragostea poate să reînvie şi dacă iubirea poate să dureze? Oare? … Oare de ce mă gândeam la tine la un mod de a salva totul când ştiam că totul s-a sfârşit? Şi atunci am ridicat privirea şi un strop de apă se rostogolea pe geam, un strop care aparent nu însemna nimic dar care în adâncu suflerului meu ştiam că  era însăşi lacrima mea, însăşi durerea …. Cerul plângea la fel ca şi mine ...Dar, oare plângea pentru noi? Oare noi am însemnat ceva? Aş vrea să vi aici lângă mine să îmi zici că visez şi ca tu eşti lângă mine ...dar nu e aşa şi uite, încă un strop ...

Din nou eu …

 Azi am trăit o experienţă nouă , şi nici nu a trebuit să fac cine stie ce ,pur şi simplu am observat lumea am văzut multe case şi mulţi oameni... Cum am realizat asta ...prin ce intermediu ? E secret . Cert este că am văzut  diferenţa de la cele mai rafinate la cele mai delăsătoare gusturi. O sigură casă mi-a atras atenţia şi  m-a făcut să mă simt de parcă aş fi într-o poveste cu zâne plină de caldură şi rafinament . Era casa unei doamne de vârsta a doua care avea ca pasiune pictatul. (Aparent banal). Apartamentul era aranjat cu gust în nuanţe de bej portocaliu şi maro. Totul arăta splendid şi deşi erau tablouri peste tot  nimic nu părea să încarce acel loc. Combina era pornită şi se auzea o muzică lentă dată la sonor minim ceea ce făcea ca totul să pară şi mai frumos... şi mai intim...

Spiritul Crăciunului …

Hmm … Crăciunul … ce sărbatoare frumoasă ...(era odată.)

Ce e Crăciunul ?

Un prilej de a da iama prin magazine şi de a cheltui o sumă imensă de bani pe niste lucruri fără  rost (lipsite de sentiment), pe care apoi le dai la rude prieteni sau posibili necunoscuţi ?

Sau un prilej de a sta cu familia la un pahar de vin, o felie de cozonac în jurul bradului împodobit şi de a asculta colinde?...Şi bucuria de a ieşi afară cu familia la miezul noptii timp în care Moş Crăciun lasă cadourile şi mănâncă biscuiţii şi laptele lăsat de copii unde le mai pui? ... Oare Craciunul nu e acea sarbatoare care are la bază naşterea  unui copil special ,chiar Sfănt? Mulţi copilaşi se întreabă oare chiar S-a născut în acel staul? Cei 3 magi chiar s-au luat după acea stea şi au ajuns la Bethlehem la acea iesle unde erau prezenţi  Maria, Iosif şi animalele care încercau să încălzească pruncul acela lipsit de griji şi totuşi apăsat de o povară grea , ....pământul  ?  

Tu ce ai alege magazinele sau familia ? Lucrurile scumpe sau căldura şi veselia Cărciunului ?

Mulţi sustin că anul acesta Craciunul a  fost unul diferit , unul învăluit în gri şi asta din lipsa stratului alb şi strălucitor de zăpadă .Dar oare asta înseamnă Craciunul ? Spirtul Crăciunului chiar disparand încet încet ....Nici colindele nu au mai răsunat în fiecare casă şi nici colindători nu au prea fost anul acesta ... Dar oare de ce ? Oameni chiar vor să uite această sărbătoare şi să o transforme în ceva banal şi comercial ?...

Revederea...

Intr-o staţie de autobuz:

-Oare nu mai ştiu ce este viaţa  …..? Acea cursă nu se  mai sfârşeşte ?

-Care cursă ?

-Acea cursă  !

-Despre ce vorbeşti ?

-Despre viaţă !

-Care viaţă ?

-Cea reală !

-Cea în care trăim? Nu e o cursă...e o simplă aventură.

-Prosti ! Nu-i o simplă călătorie e o cursă plină de obstacole, una cu un sfarşit tragic de fiecare dată ... Aveam o prietenă care la 16 ani şi-a pus capăt zilelor şi cînd am aflat ca plănuieşte aşa ceva am întrebat-o de ce vrea să facă asta şi mai exact de ce la 16 ani ,răspunsul ei m-a pus pe gânduri şi a sunat cam asa “You get 16 years of  having a good time and than 60 running away from death? “   şi astea au fost ultimele cuvinte din viaţa ei, a murit in acea dupamasă într-un acident de maşină şi ciudat nici macar nu a fost ea vinovată soarta (în caz că există ) a decis pentru ea şi nu i-a acordat acea şansă  de a alege...

-Viaţa e ciudată ...

-Ce crezi depsre a ta ?

-Cred că duc o viaţă “roz”, e plină de fericire şi tati şi mami îmi sunt alături mereu>:D<

-Caţi ani ziceai că ai ?

-Doar 13 ...

-Eşti tânără mai ai de mâncat.Pe la 17 ani încep problemele începi să uraşti tot ce acum iueşti şi îti doreşti o noua identitate iar la 20 vrei să se terine tot ... să scapi din cursă să te opreşti să poti să respiri dar nu mai ai cum ...

-De ce eşti aşa cinică ? Mama ta nu te-a ajutat să treci peste probleme, să te opreşti din acea cursă nebună ?

-Nu am mama de la 5 ani , şi  tată.. Ei bine nu am nici tată.

-Adică eşti orfană?

-Da !

-Unde ai crescut ?

-În orfelinat ...locul unde aparent copii nu au viitor ,  unde viaţa e grea , acolo unde lumea se luptă zi de zi să trăiască şi acolo unde înveţi ce e viaţa înainte să înveţi să mergi .

-Aşa-i viaţa e cuidată şi nedreaptă

-(am ramas surprinsa )

-Am citit odată ceva scris de Oscar Wiled si suna cam aşa “ Să îţi pierzi un părinte poate fi privit ca un ghinion dar să îi pierzi pe amandoi e simplă nepăsare.” şi dupa mine a cam zis ce era important...

(Am rămas blocată efectiv nu ştiam ce să răspund aveam în faţa un abis unul macabru cu o fetiţă de 13 ani care privea viaţa cu nişte ochi  maturi şi pur şi simplu nu îmi puteam explica cum?Cum  reuşea să-mi dea acea impresie când tocmai admisese că a fost crescută în puf ..)

-Şi ce crezi despre cei care îşi decid singuri soarta ? (era singura întrebare  care în acel moment  mi-a venit în minte )

-Nu cred nimic, sunt nişte laşi nu îşi pot înfrunta problemele şi fug prefer să renunţe la viaţă şi să treacă în altă lume (în caz că asta există ) decat să îşi stoarcă creierii să găsesca o rezolvare .

-Cinic dar frumos, am rămas făra cuvinte o fetiţă de 13 ani îmi întorcea lumea pe dos şi asta doar în 5 minute, într-o staţie de autobuz  ... avea atîta maturitate în ea dar şi atâta putere de cunoaştre avea toate calităţiile necesare  ca să devină o mamă bună o adolescentă model asta daca nu avea să se piardă undeva în umbra, în lumea aceea plina de ispite  ...

                                    10 ani mai târziu

Eram în aceiaşi staţie de autobuz de data aceasta aveam  27 de ani şi aşteptam acelaşi autobuz care avea să mă ajute să ajung la familia mea în partea de Est a oraşului. Era aglomeraţie dar o fata apropiată de vârsta mea ma luat  de brat m-a tras într-un loc mai liniştit şi ma salutat

-Bună!

-Bună, nu te supara dar chiar nu stiu dacă ne cunoaştem ?

-Ba da ne cunoaştem ,mi-ai pus acum 10 ani nişte întrebări despre viaţa şi mi-ai povestit depre familia ta şi despre acea prietenă (cu o expresie blândă şi cu puţină părere de rău dar şi cu admiraţie totodată)

-Aaa!.... îmi amintesc aveai 13 ani şi mi-ai spulberat toata concepţia despre viaţa şi moarte în numai  5 minute ...

-Serios, aşa a fost ?Nu mi s-a părut aşa ...Nu am avut niciodată ocazia să te întreb care este numele tău , al meu e Kate

-Al meu e Jane

-Încântată

-Ţi-ai schimbat părerea despre viaţă ?

-Da s-a întâmplat cu 3 zile după ce te-am cunoscut ...

-Şi mai exact cum s-a întâmplat , chiar am avut puterea aceasta de a-ţi schimba gândirea ?

-Nu si da , părinţi mei au murit în acident de maşina şi am terminat prin a ajunge la un orfelinat , timp în care aveam în cap cuvintele tale “...locul unde copii aparent nu au viitor ,  unde viaţa e grea , acolo unde lumea se luptă zi de zi să trăiască şi acolo unde înveţi ce e viata înainte să înveţi să mergi”

-Oh... îmi pare rău să aud asta ...

-Nu îţi fă griji, sincer nu o duc prea rău , de fapt m-am căsătorit şi am o fică o cheamă Ann şi are 3 ani .

-Felicitări

-Văd că şi tu astepţi un copilaş...

-De fapt îl aştept pe al doilea mai am un băieţel de 3 ani .

-Felicitări ....

-Mulţumesc!

Şi aşa am plecat impreuna spre partea de Est a oraşulu pălăvrăgind despre lucruri mărunte şi neânsemnate dar dându-ne seama că viaţa noastră e cât se poate de  identică şi în acel moment aveam în cap un singur lucru ....copii mei şi siguranţa lor ...