Hmm.. Începând un nou semestru m-am gandit să încerc să descriu ce înseamnă şcoala pentru mine... deşi nu ştiu daca îmi doresc asta cu adevarat deoarece timpul liber e prea preţios ca să mai vorbesc şi de scoală… dar fie nu mă pot abţine să nu îi critic pe profi sau să nu va aduc la cunoştinţă viaţa de elev. Zi de zi aud în autobuz sau pe stradă părinţi care vorbesc între ei :
- “ Vai eu nu ştiu ce mai învaţă copii aştia în ziua de azi. Nu mai fac deloc şcoală. Ba nu vine profu ba chiulesc ei” .
- “Da să ști toată ziua stă și fiul meu pe calculator. Îmi tot zice că face proiecte dar să fim serioase numa noi știm ca ei stau pe mess. Parcă și-au pierdut mințile.”
- “Da să ști, și profii au de la noi așteptări... dacă ei nu îi formează...”
Cam ăsta e subiectul “bârfei” , printre părinti. Dar oare de ce nu se pot abține? Nu am găsit răspuns și nici nu voi găsi vreodată. Toată viața m-am întrebat cum e să fi părinte
dar nu cred că voi afla prea curând. Viața de elev s-a redus drastic la viața plină de termene limită sau de lucrări cu note sub 8 chiar dacă scri
totul din caiet, dar macar privește partea bună profesorul iți zice că începi să te ridici și că într-un fel miraculos materia
lui devine scopul principal al existentei tale . Şi pentru ce? Pentru o frică
puerilă ? Pentru că vrei să demonstrezi cuiva ce ai învăţat că şti ce înseamnă “Hyperion”
sau “Odă (în metru antic)”? Cine te va întreba în viata de faimoasa opera
scrisă în 9 ani, de acea moarte poetică, de acel geniu uitat de lume sau de “mititelul”
din operă? Ei bine nimeni dar tu vei trăi şi vei muri cu mândria că ai învățat odată de marele Eminescu sau de Caragiale? Adevărul e că noi facem
mult şi fără rost dar nimeni nu stă să se
întrebe oare chiar trebuie să învețe proşti ăştia indolenţi toate
astea? Îi ajuta cu ceva?
…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu