El , eu şi ele ....

 “Geniul  este acel « eu » care a aflat ca exista  in noi ceva mai adanc decat noi insine . Este eul care si-a gasit sinele”

          În adâncul sufletului fiecare îşi cunoaşte slăbiciunile sau defectele, dar ele nu ies mereu la suprafaţă. Lumea din jur e schimbătoare la fel şi noi. Un om se schimbă de la o secundă la alta şi la fel şi vremea. Totate sunt legate ca într-un fel de reţea. E ca atunci când ai o problemă care sti că dacă nu o rezolvi îţi va aduce viaţa la un impas major, iar rezovarea acesteia e undeva într-o ceaţa densă şi deşi tu eşti constient că  nu ai nici o sansă să o găseşti continui să te alimentezi cu simple iluzii. Îţi repeţi încontinu că: dacă liftul a căzut mai sunt scări şi că urmând scările poţi trece şi de acel hop . Ei bine... nu prea e aşa. Acel hop nu se va rezolva de la sine, iar acele probleme nu o să dispară orcât de mult ţi-ai dori asta...  Şi nici portiţa  prin care să fugi şi să laşi totul în urmă nu o poţi creea, nu există acea luminiţă de la capătul tunelului tot ce există sunt doar speranţe deşarte.

Doar o zi ....

             De câte ori te-ai simţit singur pe lume? Parcă nimeni şi nimic nu are legătură cu tine, nici simplele persoane care trec zi de zi pe lângă tine prin parc, prin cafelele peste tot, dar tu nu poţi distinge o figură cunoscută sau o amintire de mult uitată ... De câte ori ai vrea să te închizi între 4 pereţi şi să dormi, să uiţi de tine, de lume, de problemele cu care te lupţi zi de zi (în zadar)?... De multe ori singurătatea e cea ce ne dorim,  dar de cele mai multe ori singuratatea e şi cea care ne omoară încetul cu încetul, înainte să realizăm că e prea târziu  ... liniştea deplină, liniştea apasatoare , cei patru  pereţi si un ABIS ...

Scoala...

          
             Hmm.. Începând un nou semestru  m-am gandit să încerc să descriu ce înseamnă şcoala pentru mine... deşi nu ştiu daca îmi doresc asta cu adevarat deoarece timpul liber e prea preţios ca să mai vorbesc şi de scoală… dar fie nu mă pot abţine să nu îi critic pe profi sau să nu va aduc la cunoştinţă viaţa de elev. Zi de zi aud în autobuz sau pe stradă părinţi care vorbesc între ei :
  - “ Vai eu nu ştiu ce mai învaţă copii aştia în ziua de azi. Nu mai fac deloc şcoală. Ba nu vine profu ba chiulesc ei” .
  - “Da să ști toată ziua stă și fiul meu pe calculator. Îmi tot zice că face proiecte dar să fim serioase numa noi știm ca ei stau pe mess. Parcă și-au pierdut mințile.”
 - “Da să ști, și profii au de la noi așteptări... dacă ei  nu îi formează...”

              Cam ăsta e subiectul “bârfei” , printre părinti. Dar oare de ce nu se pot abține? Nu am găsit răspuns și nici nu voi găsi vreodată. Toată viața m-am întrebat cum e să fi părinte dar nu cred că voi afla prea curând. Viața de elev s-a redus drastic la viața plină de termene limită sau de lucrări cu note sub 8 chiar dacă scri totul din caiet, dar macar privește partea bună profesorul iți zice că începi să te ridici și că într-un fel miraculos materia lui devine scopul principal al existentei tale . Şi pentru ce? Pentru o frică puerilă ? Pentru că vrei să demonstrezi cuiva ce ai învăţat că şti ce înseamnă “Hyperion” sau “Odă (în metru antic)”? Cine te va întreba în viata de faimoasa opera scrisă în 9 ani, de acea moarte poetică, de acel geniu uitat de lume sau de “mititelul” din operă? Ei bine nimeni dar tu vei trăi şi vei muri cu mândria că ai învățat odată de marele Eminescu sau de Caragiale? Adevărul e că noi facem mult şi fără rost dar nimeni nu stă să se întrebe oare chiar trebuie să învețe proşti ăştia indolenţi toate astea? Îi ajuta cu ceva?

         …

Iubire adevărată...

Azi nu o să vorbesc despre ceva trist sumbru sau morbid. Azi o să vorbesc despre fericire despre arta de a iubi şi despre curajul de aţi “dărui” viaţa jumătăţii tale. O să te întrebi ce ma mai apucat acum? De ce această schimbare de stil şi probabil o să zici “ sigur s-a îndrăgostit!” . Hmm ... da eşti pe aproape, m-am îndragostit dar asta acum 6 luni...Cum s-a întâmplat asta ? De cine m-am îndrăgostit ? Ştiu doar persoanele care mă cunosc cu adevărat şi  nu am de gand să vă zic. În schimb am de gând să vă dezvălui acele sentimente să vă descriu acele clipe în care pur şi simplu simt că plutesc şi am să fac acest lucru printr-o serie de întrebări şi posibile răspunsuri ....

            Cine sunt defapt ?

            Ce e dragostea defapt ?

            Ea chiar exista ?

-Sunt o simplă adolescentă ca marea majoritate dintre voi, în schimb eu văd lumea din jur puţin diferit şi asta datorită pasiunii mele, fotografia. Deşi nu am prea multe poze postate pe blog persoanele dragi mie stiu acest lucru .Viaţa printr-un obiectiv e diferită de cea pe care o vedem zi de zi .o să vă întrebaţi în ce sens diferită? E lumea pe care vreau eu să o creez pot să scot în evidenţă tot ce doresc de la o simplă furnică la un bloc, pot modela, pot recreea sau pot da importanţă unui lucru nesemnificativ. Ce legătură are asta cu fericirea mea sau cu iubirea? ...Are legătură ... Prin obiectiv lumea e mai docilă mai usor de înfruntat pentru că este lumea creată de mine imortalizată de mine .. Eu reprezint creeatorul lumii mele şi nimeni nu poate schimba nimic în ea fără voinţa mea.

          Există viaţă perfectă?

-Da este cea pe care tu ţi-o creezi, cea în care nu laşi să pătrundă ură, nedreptate, sau invidie... Dar să revenim la dragoste. Nu degeaba se zice că dragostea crează acei fluturi în stomac, nu degeaba se zice că eşti cu capul în nori în momentul în care iubieşti. Dar oare de ce aceste metafore? De ce nu altele? De ce cu capul în nori sau de ce se zice că avem fluturii în stomac? Simplu, pentru că norul reprezintă infinitul, locul unde nimic nu e sigur dar unde e linişte mereu, unde e pace şi unde lumea e altfel, e diferită ... Cât despre flturi în stomac, sunt acele momente în care simţi că îţi iei zborul, când neliniştea dinaintea întâlnirii îşi face simţită prezenţa şi când te întrebi clipă de clipă cum va fi? Cât va dura? Sau dacă te va plăcea? Dar oare lucrurile astea au măcar putină importanţă? De ce trebuie să ne îndrăgostim? ... Părerea mea este ca oricât ai vrea să dispari din calea dragostei nu vei putea niciodată, pentru că ea reprezintă totul. Reprezintă durerea, singurătatea, sentimentul de plutire, aerul , pământul , soarele ,norii este însăşi universul ...

Oare e posibil să ajungi să iubesti pe cineva în aşa măsură încăt să îl pui deasupra orcărei altei priorităţi şi să devină el însăşi prioritatea ta numărul unu?

- Da e posibil să ajungi să iubeşti în aşa măsură tot ce trebuie să faci este să priveşti cu atenţie persoana aceea, să observi câtă iubire îţi poate oferi şi să laşi fiecare lucru mărunt să îţi umple inima de fericire.

Cât de mult poate influenţa un sărut sau o atingere iubirea?

- Ei bine extrem de mult. Atunci când eşti bolnav sau te doare ceva o îmbrăţişare de la persoana iubită poate însemna o alinare a durerii în mod sigur cel bolnav va zice “Nu sunt singur/ă, el/ea e cu mine, deci nu are de ce să îmi fie frică”. În monentul în care trebuie să prezinţi un proiect sau un spectacol şi printre spectatori se află persoana iubită acest lucru te poate calma, o simplă clipire din partea acesteia îţi poate spune “Stai liniştit/ă e totul bine, o să treci şi peste asta”  şi atunci tu te poţi gândi “ Ce bine că e lângă mine”

 Persoana iubită te place doar în mometele de glorie? Doar atunci când arăţi extrem de bine şi când eşti “sub lumina reflectoarelor”?

- Părerea mea este că dacă întradevăr iubeşti pe cineva atunci nu are importanţă cum arată sau cât de jalnic este în anumite momente. Iubirea presupune sprijin constant şi grijă permanentă nu poţi iubi doar mometele de glorie trebuie să iubieşti orice clipă ca să poţi spune că iubeşti cu adevărat.

Dacă persoana iubită de tine nu îţi răspunde la iubire se mai poate vorbi de iubire adevarată?

- Depinde de felul în care iubeşti. Da este o iubire neimpărtăşită una tristă dar placută pentru că trăieşti cu acea speranţă “poate că mâine se va schimba ceva” şi atunci situaţia devine mai uşor de suportat.

 Ai iubit vreodată cu adevărat?

- Da o singură dată şi încă iubesc din acel moment şi ştiu sigur că voi iubi pe veci. Este acel sentiment de siguranţă, de încredere care mil lasă acea persoană clipă de clipă, sunt acele momente în care împărtăşeşti totul de la un simplu oftat la o veste măreaţă. Este atunci când încetezi să mai zici “eu am făcut aia” sau “eu merg acolo” şi începi să zici “noi mergem acolo”; “ noi facem asta” şi atunci tot ce contează cel mai mult este că nu mai eşti singur că ai pe cineva cu adevărat lângă tine şi că orice s-ar întâmpla acea persoană v-a trăi pentru tine şi îţi va spune clipă de clipă “ Draga mea /dragul meu nu mai eşti singur/ă” ...

O altă idee ....

              Căutam ceva legat de psihologia vieţii când am dat peste acest citat. Pe mine m-a pus pe gânduri şi m-am gândit să îl împart cu voi poate vă poate ajuta într-un fel sau altul...
               "Viaţa e la fel ca urcatul pe munte: nu trebuie să te uiţi înapoi, rişti să te ia ameţeala. Trebuie să mergi înainte, înainte, înainte…fără să-ţi pară rău de ce ai lăsat în urmă, pentru că, dacă a ramas în urmă, înseamna că nu voia să te însotească în călătoria ta. Dar ţi-a folosit şi acea bucată de stâncă pe care nu o mai poţi vedea, te-a făcut să înţelegi, ţi-a dat elan."